Stai în Formă!

Cum te pune în formă un sac de box

Definește-ți abdomenul și pregătește-ți corpul pentru vară!

Descarcă GRATUIT ghidul „Abdomen Cizelat” și începe să îți creezi pătrățelele pe care ți le-ai dorit întotdeauna 👌💯

Află mai multe

Ști acel moment când ești atât de nervos și de stresat încât ai putea bate destul de rău pe oricine se uită urât la tine? Da, și eu îl cunosc, și sper că nu experimentezi unul acum. 🙂 

Te-ai gândit vreodată cum te-ai putea descărca nervos fără să bagi pe cineva în spital?

Uite o soluție destul de evidentă, mai ales dacă ai citit titlul: un sac de box.

Nu, nu ai nevoie de un abonament la o sală de box ci doar de un sac de box.Poate ai unul acasă, caz în care ești norocos, sau ai unul la sala de fitness pe care o frecventezi.În orice caz trebuie să găsești unul dacă vrei să te bucuri de beneficiile lovirii lui.antrenament cu sac de box acasa

Serios acum, ce e mai fain decât lovitul unui sac de box? Te face să te simți bărbat și pe deasupra te mai și antrenezi, pentru că lovitul sacului de box este un antrenament intens care iți crește forța, agilitatea și viteza de reacție.

Mai bine zis te antrenează în așa fel încât, dacă te atacă cineva pe stradă vei reacționa rapid și te vei putea apăra.Știu că sunt slabe șanse să fii atacat din senin, dar totuși e bine să ști cum să reacționezi în astfel de situații.

Ce am învățat după ce am început să lovesc sacul de box

Primul lucru de care mi-am dat seama a fost acela că nu ai nevoie de cine știe ce tehnici de boxer profesionist, trebuie doar să dai în el și să ai grijă să nu te rănești.

Al doilea lucru observat a fost acela că este incredibil de obositor.Ai văzut vreodată în filme sau pe youtube un boxer care lovește sacul? Și ai observat cum curge apa de pe el continuu ?

De pe mine nu a curs șiroaie de apă, dar pot să-ți spun că după 20 minute de lovit sacul eram extenuat.

antrenament cu sac de boxCrede-mă am mai făcut antrenamente cardio intense dar nici unul ca acesta..

Ce beneficii aduce un astfel de antrenament?

  • Îți crește forța.

Atât forța de lovire cât și forța generală a corpului cresc, deoarece când lovești sacul nu folosești doar mușchii mâinii, lovitura plecând din picioare, adică cu o bază fermă, trece prin mușchii trunchiului și de abia după asta ajunge la mâini.

  • Te descarci nervos.

Nu știu dacă ai făcut vreun antrenament la sacul de box până acum, dar crede-mă că după primul antrenament de acest fel te vei simți eliberat, chiar fericit din cauza endorfinelor eliberate.

  • Te ajută să scapi de burtă.

Datorită faptului că lovitul sacului de box este un antrenament intens ce implică mai multe grupe de mușchi aflate în tot corpul, acesta arde multe calorii, fiind un tip de antrenament cardio.

O oră de lovit sacul arde aproximativ 400 calorii, deci poate reprezenta o alternativă pentru exercițiile cardio pe care le făceai până acum.

  • Îți întărește inima.

Ultimul dintre beneficii, dar nu cel din urmă, este acela că ajută la sănătatea inimii tale, lovitul sacului de box fiind un exercițiu cardiovascular.

Însă ai grijă deoarece te poți răni dacă încerci tot felul de scheme văzute în filme. Fă totul simplu și eficient. Intervale de 3-5 minute cu lovituri intense urmate de o pauză de 1 minut.

De asemenea dacă ești începător nu lovi sacul prea tare pentru că ai tendoanele și ligamentele slabe încă.

Baftă la bătaie, pardon, la lovit sacul și nu uita: Stai în Formă! 😉 

Andrei Marius

Mă numesc Andrei Marius și pasiunea mea este fitnessul. Am creat blogul Stai în Formă cu un singur scop: să ajut tinerii să crească în masă musculară și să slăbească pentru a arăta mai bine.

De mic m-am antrenat și am urmărit legende precum Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone. Însă oricât aș fi căutat informații pe net despre fitness și culturism, nu găseam nimic de calitate. Mereu erau articole prea simple, greu de citit și fără poze descriptive. Așa că am decis să creez un loc în care poți găsi toate informațiile de care ai nevoie pentru a obține un fizic de atlet.

Mi-am combinat propria experiență cu informațiile obținute de la cele mai bune persoane din lumea fitness-ului și studiile recente pentru a crea pagina Stai în Formă! :)

Adaugă un răspuns