Stai în Formă!

Antrenament pentru un Piept „Plin” (3 Exerciții diferite)

Pune între 4-6 kg de masă musculară în următoarele 8 săptămâni urmând un program de antrenament și alimentație folosit cu succes de mai bine de 300 de persoane!

Ia-ți Programul de 8 Săptămâni

7.600+ Membrii

200+ Persoane ce îmi folosesc programele de antrenament

30.000+ cititori lunari

Dacă vrei pectorali ce ies în evidență chiar și atunci când porți o bluză sau un tricou va trebui să faci o schimbare în felul în care îi lucrezi. În acest antrenament pentru piept îți arăt ce ai de făcut pentru a putea „umple” pieptul prin dezvoltarea completă a acestuia.

În primul rând trebuie să îți spun un lucru.

Aceste 3 exerciții și tehnici nu sunt pentru cei cu 3-4 luni de sală.

Sunt pentru cei cu mai multă experiență, pentru cei ce au ajuns la un punct al dezvoltării dar progresul le-a stagnat sau a încetinit.

În același timp este pentru persoanele ce au avut mereu o problemă cu dezvoltarea completă a pieptului sau pur și simplu nu au făcut progrese oricât de tare ar fi tras.

Aceste exerciții nu sunt singurele pe care trebuie să le faci, însă dacă le combini cu un antrenament pentru piept pe care îl faci acum vei fii uimit de ce poți realiza…

Gata cu introducerile și să trecem la lucruri practice.

Antrenament pentru Piept „Plin” – cele 3 exerciții

E important să nu faci aceste exerciții la începutul antrenamentului.

Mie personal îmi place să le adaug după ce am făcut o încălzire și 1-2 exerciții compuse cu o greutate mare.

În general e vorba de împins la piept cu bara dreaptă sau cu ganterele din planuri de înclinație diferite cu o greutate ce mă solicită mult.

Astfel obosești mușchiul și îl pregătești pentru pompare.

După ce ai făcut acest lucru poți începe cu primul dintre cele 3 exerciții din acest antrenament pentru piept.

1. Împins din Înclinat cu Izolare Laterală

E un nume mai pompos dar după ce vei termina o serie vei înțelege de ce. 🙂

Tehnica în sine presupune să lucrezi pe rând fiecare pectoral în timp ce menții tensiunea pe cel opus. Această tehnică o folosesc foarte des la împinsul din înclinat deoarece este o zonă a pieptului ce merită mai multă atenție.

Când ai acele striații pe piept iar pectoralii se aproprie unul de altul formând un șanț – atunci știi că ai un piept cu adevărat plin.

Vei face 3 serii a câte 24 repetări:

  • 6 repetări pe un braț în timp ce celălalt ține gantera deasupra pieptului 
  • 6 repetări pe celălalt braț în timp ce brațul ce a lucrat anterior ține greutatea
  • repeți până încă odată 

 2. Fluturări cu Ganterele din Declinat

Am mai discutat acum ceva timp în urmă despre acest exercițiu într-un articol despre dezvoltarea unui piept 3D. 

Fluturările cu ganterele din înclinat sunt foarte rar folosite dar te ajută mult să obții un piept complet rotund ce se vede prin orice tricou, cămașă sau bluză.

E ceva de vis.

Este însă un exercițiu ce sună simplu dar este foarte solicitant.

Asta pentru că secretul constă în controlarea ganterelor pe tot parcursul mișcării, mai ales când trebuie să le cobori și să întinzi bine fibrele musculare ale pieptului.

Vei face 12-14 repetări a câte 4 serii.

3. Superset: Flotări până la epuizare + ridicări frontale cu ganterele

Ultima mișcare este cea care îți va face pieptul să ardă de durere.

Nu mă crezi?

Doar încearcă…

Este un superset simplu în care iei o pereche de gantere ușoare, le folosești pe post de mânere pentru flotări și imediat după ce ai ajuns la epuizare cu executarea flotărilor te ridici în picioare și faci ridicări frontale cu ganterele ținând tensiunea pe piept.

View this post on Instagram

A post shared by Andrei Marius (@andreimariiuss) on

Ce e foarte important e ca în timpul ridicărilor frontale să „tragi” mereu greutatea cu pectoralii făcând o mică pauză când ajungi cu gantera la nivelul lor.

Este un superset foarte solicitant pentru că deja la acest punct al antrenamentului atât pieptul cât și brațele și umerii sunt extenuați.

Execută 3 serii ale acestui superset.

Cam atât a fost acest antrenament pentru piept. Este unul intens, de șocare și pentru masă ce trebuie combinat cu antrenamentul tău curent.

Încearcă-l data viitoare când antrenezi pieptul iar în zilele în care suferi de febră musculară vino și lasă-mi un comentariu în care să îți spui opinia despre el. 🙂

Baftă, și până data viitoare,

Stai în Formă!

Andrei Marius

Mă numesc Andrei Marius și pasiunea mea este fitnessul. Am creat blogul Stai în Formă cu un singur scop: să ajut tinerii să crească în masă musculară și să slăbească pentru a arăta mai bine.

De mic m-am antrenat și am urmărit legende precum Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone. Însă oricât aș fi căutat informații pe net despre fitness și culturism, nu găseam nimic de calitate. Mereu erau articole prea simple, greu de citit și fără poze descriptive. Așa că am decis să creez un loc în care poți găsi toate informațiile de care ai nevoie pentru a obține un fizic de atlet.

Mi-am combinat propria experiență cu informațiile obținute de la cele mai bune persoane din lumea fitness-ului și studiile recente pentru a crea pagina Stai în Formă! :)

Adaugă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram

This error message is only visible to WordPress admins

Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.

There may be an issue with the Instagram Access Token that you are using. Your server might also be unable to connect to Instagram at this time.

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.

Error: admin-ajax.php test was not successful. Some features may not be available.

Please visit this page to troubleshoot.