Proteinele Whey (cele din zer) sunt regele când vine vorba de creșterea masei musculare. Dar știai că proteinele te ajută să slăbești? Află cum te pot ajuta proteinele din zer să lupți împotriva foamei și să pierzi din grăsime.
Probabil ști deja că proteinele din zer ar trebui să fie prima alegere când vine vorba de pudre proteice pentru masă musculară. Dar poate nu știai că ele ar trebui să fie prima alegere și în materie de suplimente pentru slăbit. Această pudră provenită din lapte luptă împotriva foamei, chiar dacă o vei consuma sub formă de lichid (shake) și chiar dacă ea se digeră mai repede.
Dar de ce proteinele te ajută să slăbești sănătos? Ei bine, sunt trei motive pe care le vom lua în considerare în acest articol. Chiar dacă s-ar putea să intru puțin în zona termenilor științifici, este important să înțelegi ceea ce se întâmpla cu corpul tău după ce consumă acest tip de proteine. În plus, cu ocazia acestui articol vom distruge și mitul conform căruia „proteinele îngrașă”.
1. Proteinele Stimulează Hormonii ce Suprimă Pofta de Mâncare
Pentru a înțelege efectele proteinei asupra corpului, trebuie să știm din ce este alcătuită proteina din zer.
Proteina din zer este compusă din diferiți compuși bioactivi, sau mai simplu pus molecule mici ce au un efect important asupra corpului tău. Proteina Glycomacro (pe scurt, GMP) joacă un rol important în suprimarea poftei de mâncare. GMP se pare că poate crește secreția unui hormon intestinal numit cholecystokinin – sau simplu CCK. Ce face CCK? Ei bine, îi trimite un semnal creierului tău prin care îl îndeamnă să pună furculița jos. Mai exact, un semnal de sațietate.
Un studiu din Journal Appetite a ajuns la concluzia că GMP prezentă în proteina din zer are ca rezultat suprimarea poftei de mâncare. Cercetătorii le-au oferit participanților două tipuri de proteine din zer înainte de a se pune la un bufet „mănâncă cât poți”: o proteină normală ce conținea GMP și una din care GMP a fos eliminată.
Rezultatele? Grupul ce a consumat proteina din care GMP a fost eliminată au consumat mult mai multă mâncare decât grupul ce a băut o proteină normală.
Deci, data viitoare când ieși la o masă în oraș sau mergi la o reuniune de familie, asigură-te că bei un shake proteic înainte să pleci.
2. Îi Spun Creierului Tău: „Gata, ești plin”
Proteina din zer conține mai multă leucină decât (un aminoacid esențial) orice altă sursă de proteine. Pe lângă rolul pe care îl joacă în creșterea masei musculare, se crede că leucina poate avea un impact direct asupra apetitului.
Într-un studiu publicat în Journal of Science, cercetătorii au injectat un grup de șoricei cu un supliment de leucină și, după o perioadă de post, i-a expus împreună cu un grup normal e șoricei la o cantitate foarte mare de mâncare. Ambele grupuri au crescut în greutate, dar șoriceii ce au fost injectați cu leucină au crescut doar cu o treime din greutatea șoriceilor normali.
Cercetătorii ne spun că există o legătură strânsă între leucină, mTOR (joacă un rol în inițializarea sintezei proteinelor) și hipotalamus (zona din creier în care este situat centrul de control al apetitului). Aceștia sunt de părere că mTOR ajută la reglarea apetitului.
Când consumi proteine din zer bogate în leucină, mTOR primește un semnal de genul „Avem combustibil, nu mai trebuie să mai mâncăm”. Ca și rezultat, mTOR trimite mai departe semnalul către creier (în hipotalamus) oferindu-ți senzația de sațietate.
3. Stabilizează Glucoza din Sânge
Foamea este o consecință a nivelului scăzut de glucoză (zahăr) din sânge. După o masă – în general una bogată în carbohidrați simpli – nivelul glucozei crește. Totuși, nu după mult timp și nivelul insulinei crește pentru a regla glucoza. O creștere rapidă în nivelul glucozei, urmată de o creștere a insulinei poate avea o consecință negativă, o cădere bruscă a nivelului de glucoză din sânge.
Proteina din zer poate ameliora această cădere. Aceasta duce la stabilizarea nivelului de glucoză din sânge și la ținerea în frâu a apetitului pentru mai multe ore.
Proteina din zer are un efect profund asupra eliberării a două incretine: glucagon-like peptide (GLP-1) și glucose-dependent insulinotropic polypeptide (GIP). Nu trebuie să ști ce înseamnă aceste denumiri complicate. Ce trebuie să știi este că incretinele îmbunătățesc răspunsul insulinei după o masă și ajută la obținerea unui nivel adecvat de glucoză în sânge.
Rezultatul? După o vreme de la ultima masă nu o să ți se facă foame. Dimpotrivă, apetitul va fi menținut sub control deoarece GLP-1 și GIP mențin glucoza din sânge la un nivel constant.
Concluzia
Îmi cer scuze dacă am folosit prea mulți termeni științifici. Adesea încerc să aduc toate informațiile complicate folosite de cercetători într-un limbaj cât mai ușor de înțeles și de pus în practică.
În principiu, proteinele din zer (cunoscute ca Whey Protein) țin foamea la distanță și te ajută să ai o dietă corectă și să rămâi la planul alimentar dorit. Dacă decizi să te folosești de acest tip de proteine, poate ai vrea să vezi și articolul acesta, în care vorbesc despre cea mai bună pudră proteică.
Baftă, și nu uita: Stai în Formă!